Mihai Eminescu

În 15 ianuarie 1850 se năştea, la Botoşani, Mihai Eminescu: vocea poetică a literaturii române şi vocea conştiinţei neamului românesc. Îşi face debutul literar la numai 16 ani cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, poezie dedicată profesorului său de limba română. De la 16 până la 19 ani călătoreşte foarte mult pe traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu – București, perioadă în care va cunoaşte îndeaproape obiceiurile, tradiţiile, valorile, suferinţele şi speranţele românilor din aceste colţuri de ţară pe care, ulterior, le va transpune în opera sa poetică şi despre care va scrie cu multă pasiune şi reverenţă în articolele sale din presă.

În operele sale poetice Mihai Eminescu a dat noi dimensiuni trăirii româneşti, sentimentului de mândrie naţională şi conştiinţei de măreţie a trecutului poporului nostru greu încercat. Ca angajat al ziarului oficial al Partidului Conservator, ziarul „Timpul”, el scrie numeroase articole incomode la adresa membrilor Partidului Naţional Liberal, la adresa unor industriaşi ai vremii, la adresa unor oameni de cultură, dar şi la adresa multor conservatori. Deşi atacat din toate părţile, urât „şi de prieteni şi de duşmani”, slăbit din cauza bolilor, măcinat de suferinţele sale lăuntrice şi metafizice, Eminescu nu va necinsti niciodată numele României, „ţara sa de glorii, ţara sa de dor”!

Pentru intelectualii români ce i-au urmat, Eminescu a fost „omul deplin al culturii române” (Constantin Noica), „sumă lirică de mari voievozi” (Petre Ţuţea), „întruparea cerului şi a pământului românesc” (Mircea Eliade), „geniu faţă de care şi Buddha ar fi fost gelos” (Emil Cioran), „cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc”. (Ştefan Augustin Doinaş)„

Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în Anglia, sau a lui Goethe în Germania.” (Constantin Noica)„

Eminescu şi-a petrecut toate clipele vieţii lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns pregătit pentru ceea ce vroia să facă, şi e foarte puţin ceea ce ne-a rămas de la dânsul, iar din puţinul acesta partea cea mare sunt lucrări după părerea lui încă neisprăvite, pe care le-a publicat cu inima îndoită, cedând stăruinţelor puse de alţii. Numai rar de tot se întâmpla, ca să fie mulţumit şi el însuşi de ceea ce a scris, şi nemulţumit era nu de ceea ce a zis, ci de forma în care îi era reprodusă gândirea.” (Ioan Slavici)

În cartea dedicată vieţii lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Deşi s-a stins la doar 39 de ani, „Luceafărul poeziei româneşti” a rămas pe vecie punctul de referinţă al culturii româneşti şi una dintre cele mai importante figuri ale istoriei poporului român. Să celebrăm, astăzi (şi tot restul anului), 172 de la naşterea Românului Absolut, a poetului nostru naţional, a vocii conştiinţei noastre patriotice – Mihai Eminescu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *