EROII DE LA MAJADAHONDA

13 ianuarie 1937 – În timpul Războiului Civil din Spania, în apropierea Madridului, la Majadahonda, luptând împotriva „brigăzilor internaţionaliste” bolşevice, sunt răpuşi Ion Moţa (n. 1902, în Orăştie) şi Vasile Marin (n. 1904, în Bucureşti). Au plecat să lupte împotriva trupelor comuniste din Spania încă din 1936, alături de generalul Gheorghe Cantacuzino, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu Borşa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănica Dobre și prințul Alexandru Cantacuzino. Nu au făcut-o pentru că au fost înrolaţi, obligaţi sau pentru a brava în faţa cuiva, ci pentru a salva poporul spaniol creştin de teroarea comunistă ateistă ce ameninţa să preia puterea politică a ţării. În timpul conflictului, peste 7000 de clerici, preoţi, călugări şi maici au fost ucişi bestial, uneori decapitaţi şi trupurile lor batjocorite, de „brigăzile internaţionaliste” din care au făcut parte, printre alţii, Walter Neulander (tatăl lui Petre Roman) şi Leonid Tisminețki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu).



Mircea Eliade: „Rareori se întâlneşte în istoria unui neam o moarte atât de semnificativă ca moartea acestor doi oameni, căzuţi pe frontul spaniol… Această ultimă şi fatală încercare – plecarea în Spania – şi-o aleseseră ei singuri, ca o supremă dovadă de credinţă şi eroism creştin. Nici cea mai aspră morală omenească nu-i silea să se jertfească; pentru că tinereţea lor fusese o jertfă continuă şi fanatismul lor creştin şi naţionalist fusese de nenumărate ori încercat. Semnificaţia morţii lor trece, deci, deasupra valorilor şi eroismului viril. Moartea voluntară a lui Ion Moţa şi Vasile Marin are un sens mistic: jertfa pentru creştinism. O jertfă care să verifice eroismul şi credinţa unei întregi generaţii. O jertfă menită să fructifice; să întărească creştinismul, să dinamizeze un tineret.”

Constantin Noica: „Spiritul de jertfă e esenţialul, spune Moţa. Spiritul de jertfă e măsura creştinătăţii noastre, adaugă el. Şi n-o spune numai: o şi face.”

Aspazia Oţel-Petrescu: „Au plecat mai mulți, dar doi dintre ei și-au făcut datoria până la capăt. Cu toții s-au dizlocat dintr-un mediu binecuvântat cu iubire. Au părăsit tot ce le era scump pe lume: o țară iubită cu ardoare, o familie iubită și iubitoare, o Mișcare spirituală fascinantă, un Căpitan care se pregătea să asigure, cu profunzime, Învierea unui neam oropsit. Ion Moța și Vasile Marin s-au transformat în unealta acestui gând. Doreau arzător să ajute la salvarea Spaniei aruncată într-un crâncen război civil și au trecut la faptă. Erau pregătiți pentru un astfel de țel.”

Pr. Constantin Galeriu: „Biserica Ortodoxă Română are datoria sacră ca eroii Neamului jertfiţi pe altarul Crucii – iar printre aceştia un loc de frunte îl ocupă, desigur, Ion Moţa şi Vasile Marin – să fie pomeniţi împreună cu Sfinţii.”

Pr. Dumitru Stăniloae: „Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român. (…) Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.”

Nicolae Iorga: „Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii. (…) Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”–
Prinţul Alexandru Cantacuzino: „Bubuitul devine năucitor. Vâjâitul gloanţelor şi schijelor ne ameţeşte. Exploziile obuzelor ne acoperă cu pământ. Tancurile au avansat până la 500m de noi, ascunzându-se într-o vale. Acum înaintează şirurile comuniste. Ionel Moţa ne strigă: „- Dacă suntem înconjuraţi, nu cade nimeni prizonier. Murim toti împreună.” Sunt ultimele cuvinte pe care ni le-a spus.”

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *