„Am pornit de la credința în Dumnezeu și am ajuns la trăirea în Dumnezeu. Procesul a fost lung, complex, greu dar minunat. N-a fost tortură care să nu fi fost însoțită de bucuria ei, de aceea calea cea strâmtă este frumoasă.”
Născut în comuna Dobrotești din județul Teleorman din tatăl Nicolae Ianolide și mama Aspasia la data de 27 Ianuarie 1919, Ioan Ianolide reprezintă una dintre cele mai proeminente personalități care au pătimit în temnițele comuniste și antonesciene.
Crescut la țară duhovnicește în atmosfera religioasă a vieții tradiționale, în sufletul lui Ioan s-a înfiripat credința că Hristos este prezent pretutindeni și ”că El plutește în văzduh cu toți îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfințim și să ne mântuim” .
Ioan Ianolide a trecut prin doua regimuri politice în temniță. A fost adus în ianuarie 1942 la Aiud unde a întampinat un regim dur, cu mâncare mezerabilă și frig insuportabil. În plus, directorul penitenciarului, Aurel Munteanu îi teroriza neîncetat, făcându-le viața un calvar.
Perioada aceasta a anilor 1942-1944 este una de frământări și căutări sufletești căci credința lui, și a celorlalți frați de cruce își căuta încă albia spirituală, însă de la bun început Ioan a considerat temnița ca prilej de martiriu: ”Se punea întrebarea: ce căutam noi în temniţă la acea dată şi ce rost avea lupta noastră? Analizând cu grijă năzuinţele acelor tineri dintre care făceam şi eu parte, am ajuns la concluzia că nu angajarea politică, ci ţinta morală ne călăuzea. Încărcaţi de vise şi de idealuri, cavaleri ai unui ev apus, nebuni ai crucii, exponenţi ai onoarei şi demnităţii, noi înfruntam de fapt o lume întreagă. Am fost lipsiţi de realism şi de spirit de conservare, am fost neînţelepţi şi am intrat în gura lupului, dar ce puteam face altceva? Căci nu am putut să ne pângărim sufletele. Intraţi în această bătălie nu am avut simţul proporţiilor, dar am acceptat martiriul.”
În anul 1945, pe fondul consumării rezervelor de hrană pe timpul războiului și în urma ocupării sovietice Ioan este transferat la colonia de muncă Galda de Jos, împreună cu Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Marin Naidim, Costică Dumitru și alți nevoitori, pentru a munci pe proprietatea unui moșier. Cu toate că în această colonie regimul este unul de semi-libertate, vor îndura lipsurile în continuare căci proprietarul moșiei pe care lucrau nu le-a permis să se înfrupte din roadele pământului. În schimb, vor avea posibilitatea de a comunica cu familia, de a merge la slujbele bisericii din apropiere și de a se mișca într-un spațiu mai larg. De acest regim s-au bucurat doar aproximativ doi ani căci după ce comuniștii au câștigat puterea deplină în țară, au hotărât să reeduce ”dușmanii poporului”, pentru studenți pregătind ceva cu totul diabolic.
Deși purta deja 7 ani de temniță grea pe umeri, în vara anului 1949 Ioan este transferat la Pitești, căci încă figura ca student în evidențele Securității. Dealtfel toți studenții arestați în timpul guvernării antonesciene erau în aceeași situație.
Odată sosit, va prinde faza premergătoare reeducării, cu înfometare, frig și umilințe de tot felul. Acesta era doar începutul durerilor, căci prin acest regim se urmărea slăbirea fizică și demoralizarea tuturor studenților, pentru a nu putea avea tăria de a reacționa împotriva torturilor fără oprire care urmau să se aplice tuturor ”bandiților”, și cu atât mai mult celor ”mistici”.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, Ioan nu va intra în reeducare, dar a doua zi după ce a aflat cum sunt torturați studenții, este bătut cu bestialitate de temutul gardian Georgescu. Pricina a fost tot pentru Hristos căci până atunci, pentru întărirea lui sufletească, Ioan reușise să ascundă cu mare grijă o cruciuliță, o iconiță și o fasciculă din Biblie. Iconița o purta în pantaloni, crucea în mâneca dreaptă a ploverului iar fascicula o așezase în saltea.
Dar Georgescu aflase de ”obiectele” interzise așa că Ioan a fost nevoit să le predea, numai că atunci când a dat și cruciulița i-a spus gardianului: ”Domnule Georgescu, aveți grijă să nu vă luptați cu Sfânta Cruce, că este dincolo de puterile noastre!”
La auzul acestei mărturisiri de credință, crudul călău îl va călca în picioare cu cizmele și îl va lovi cu ranga, urlând ca un îndrăcit, până la umplut de sânge.
În urma îmbolnăvirii cu TBC în inchisoarea Pitești, Ianolide ajunge la sanatoriul Târgu Ocna. Aici, deși îngrijirea medicală era minimă, condițiile erau mult mai blânde decât la Pitești. Mâncarea era relativ îndestulătoare, iar plimbarea în aer liber și comunicarea cu familia erau permise. Astfel, Ioan deși ”foarte slăbit la început, s-a refăcut repede și s-a dedicat îngrijirii lui Valeriu și altor bolnavi.”
Din păcate liniștea acestei minunate atmosfere avea să fie tulburată odată cu sosirea unui grup de studenți trecuți prin reeducarea de la Pitești, care aveau scopul de a începe și aici acțiunea de reeducare. Așa se face că Ioan este iarăși propus pentru a intra la camera de reeducare, ”unde era unul Pătrășcanu și încă câțiva care erau veniți de la Pitești.”
Totuși, Ioan împreună cu Valeriu și celelalte suflete alese, nu întârzie să opună rezistență împotriva procesului de reeducare. Se vor ruga cu toată intensitatea, îi vor îmbărbăta constant pe cei șovăielnici, vor strânge legăturile cu toți pătimitorii, formând o mare familie duhovnicească și se vor delimita ferm de reeducați.
Pentru că s-a opus procesului de reeducare, Ioan va fi izolat un timp împreună cu alți 7 mărturisitori dar până la urmă este dus înapoi și continuă să-l îngrijească cu tot devotamentul pe Valeriu.
Ianolide mai trece prin închisorile Jilava, Văcărești, din nou Aiud, Gherla, Caransebeș, Galați
fiind eliberat în anul 1964 când se emite decretul general de amnistiere a tuturor deținuți politici. Cu toate acestea, era luna iulie și deținuților încă li se spunea că nu vor fi eliberați dacă nu se vor reeduca. Era încercarea disperată a regimului de a compromite conștiințele martirilor pe ultima sută de metri. Totuși, în cursul aceleiași luni grupuri întregi de pătimitori vor părăsi infernul Aiudului iar în ziua de 31 iulie lui Ioan i se va pune în mână foaia de eliberare și un bilet de tren până la București. ”Am avut un șoc și am plâns smasmodic”, își va aminti Ioan mai târziu de acele momente de grea încărcătură sufletească.
Ioan Ianolide : 1919-1986
~ Luptă pentru neamul tău ~
Cetatea Neamului este o mişcare naţionalist-creştină din judeţul Arad, înfiinţată în anul 2019, care îşi propune să reaprindă flacăra spiritului naţionalist în sufletele românilor.
YT:
https://youtube.com/channel/UCrM_xet8qrRaebWZpBLLIcg
FB:
https://m.facebook.com/CetateaNeamului/
Instagram:
https://www.instagram.com/cetateaneamului_/
Telegram: